TOP 30 Obiective Turistice in Brasov: Atractii de neratat
Orașul Brașov este, fără îndoială, cea mai frumoasă destinație de vacanță atât pentru turiștii români, cât și pentru cei care vin de peste hotare, pentru a descoperi frumusețile oferite de țara noastră. Brașovul este municipiul de reședință al județului cu același nume și a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1235, sub numele de Corona sau Orașul Coroană.
Obiective turistice în orașul Brașov
Cel mai important oraș din Transilvania pentru Evul Mediu, Brașovul se bucură de o istorie impresionantă, dar și de numeroase obiective turistice, fapt pentru care adună, an de an, numeroși turiști din întreaga lume. Vrei să planifici o vacanță pentru următoarea perioadă? Verifică mai întâi calendarul cu zile libere în 2024. Apoi, citește acest articol până la final. În cele ce urmează, vei descoperi care sunt cele mai importante obiective turistice din Brașov.
1. Piața Sfatului
Odată ajuns în Brașov, trebuie neapărat să vizitezi Piața Sfatului, aflată chiar în centrul orașului. Pe lângă faptul că vei putea admira arhitectura deosebită a clădirilor din jur, poți savura o porție delicioasă de papanași la una dintre terasele amenajare în zona pietonală. O plimbare prin centrul orașului sună chiar bine, mai ales că, de cele mai multe ori, aici se organizează numeroase concerte și evenimente. În plus, aceasta este și ocazia perfectă pentru a achiziționa suveniruri pentru tine și cei dragi.
2. Biserica Neagră
Pentru că ți-ai propus să vizitezi Brașovul la pas, ai putea face o oprire la Biserica Neagră, cunoscută ca locașul de cult în care se află cel mai mare clopot din România. De altfel, dacă numele bisericii ți-a stârnit curiozitatea, trebuie să știi că inițial era denumită drept “hramul Sfintei Maria”, dat fiind faptul că Fecioara Maria este considerată a fi patron al acestui oraș. În anul 1869, întreaga construcție a luat foc, zidurile s-au înnegrit, iar hramul Sfintei Maria a devenit Biserica Neagră. Astăzi este una dintre cele mai importante atracții turistice din Brașov.
3. Strada Sforii
Odată ajuns în acest oraș încărcat de istorie, nu trebuie să ratezi o plimbare pe Strada Sforii. Cunoscută ca fiind cea mai îngustă stradă din Europa, aceasta a devenit una dintre principalele zone turistice din Brașov. Străduța se întinde pe o suprafață de 80 de metri și are o lățime de aproximativ 1,35 metri, făcând legătura între Strada Cerbului și Poarta Șchei. Interesant este și faptul că localnicii vorbesc adesea despre legenda îndrăgostiților. Se spune că Strada Sforii era, în perioada medievală, locul în care cuplurile se întâlneau pe ascuns.
4. Poarta Șchei
Printre zecile de locuri de vizitat în Brașov se numără și Poarta Șchei, poartă spre cartierul cu același nume, în care locuiau valahii din vremurile vechi. Vorbim despre singura poartă din vechea Cetate a Brașovului care a trecut cu brio testul timpului, păstrându-și zidurile în totalitate.
5. Poarta Ecaterinei
Un alt obiectiv turistic care impresionează prin arhitectura specifică zonei este Poarta Ecaterinei. Construită în anul 1559 pentru a facilita accesul în cetate, aceasta reprezintă un punct principal pentru istoria orașului. Este foarte posibil să regăsești acolo diferite expoziții de artă și fragmente de istorie care te vor fascina. În decursul timpului, Poarta Ecaterinei a fost cunoscută sub diferite alte denumiri, precum: “Porta Superior”, “Porta Corpus Christi” ori “Porta Sancte Katharinae”.
6. Bastionul Fierarilor
Unul dintre cele mai căutate puncte turistice din Brașov este Bastionul Fierarilor. Construit pe 3 nivele, în formă de pentagon, acesta a fost folosit o bună perioadă pentru a depozita cereale. Astăzi este un obiectiv turistic care păstrează elemente din vechea fortificație. În plus, dacă mergi prin spatele Bastionului, vei descoperi un drum, care te va conduce spre cea mai frumoasă zonă a cetății.
7. Prima Școală Românească
Dacă ajungi în Brașov cu întreaga familie, îți recomandăm să vizitați împreună Prima Școală Românească. Vorbim despre un muzeu care păstrează vie amintirea primelor cursuri de limba română. Poți afla povestea școlii, dar și detalii despre primii elevi care au studiat acolo, începând cu anul 1583. Pentru cei nostalgici, o astfel de experiență va fi greu de uitat.
8. Turnul Negru
Un alt obiectiv de vizitat în Brașov este Turnul Negru. Acesta se află la o distanță de 5 – 7 minute față Bastionul Fierarilor. Ceea ce în timpuri străvechi servea drept punct de apărare a cetății, astăzi este un loc numai bun pentru a admira peisajul spre muntele Tâmpa, dar și spre centrul orașului.
9. Turnul Alb
După ce te încarci cu energie pozitivă, admirând priveliștea ce se revarsă în fața ochilor tăi, ai putea merge către Turnul Alb. Situat în apropierea Turnului Negru, acesta este un alt monument pitoresc al Brașovului, cu o istorie fascinantă ce merită descoperită.
10. Muzeul Județean de istorie
Pentru că orașul Brașov este o așezare încărcată tradiții și povești remarcabile, ai putea face o scurtă oprire la Muzeul Județean de istorie. Acesta se află chiar în Piața Sfatului și este una dintre cele mai importante instituții culturale din întregul Județ. Pregătește-te să iei parte la cea mai frumoasă lecție de istorie!
11. Palatul Justiției
Majoritatea clădirilor din orașul Brașov transmit o energie aparte, un aer boem într-o societate modernă, dar Palatul Justiției este, de departe, cea mai frumoasă clădire pe care o poți vizita. Construit între anii 1900 – 1902, Palatul Justiție are o arhitectură aparte, care te trimite cu gândul la vechea administrație austriacă. Nu doar că merită să vizitezi acest obiectiv turistic, ci trebuie să faci câteva fotografii.
12. Muntele Tâmpa
Pentru a avea o privire de ansamblu asupra Brașovului, trebuie să urci pe muntele Tâmpa – cel mai înalt punct din oraș. Fiind cel mai important obiectiv turistic al orașului, Tâmpa aparține masivului Postăvaru și îți oferă posibilitatea de a ajunge la aproximativ 960 m cu telecabina sau parcurgând un traseu deloc dificil.
Brașov – Obiective turistice în împrejurimi
Brașovul nu este doar un oraș încărcat de istorie, ci o destinație turistică ce îți oferă posibilitatea de a descoperi numeroase locuri fascinante, chiar și în împrejurimi. Astfel, acesta poate face parte din lista cu dorințe pentru următoarele vacanțe. Aruncă o privire asupra calendarului cu zile libere in 2024 și pregătește-ți agenda pentru notiție. În rândurile următoare, vei descoperi ce poți vizita în Brașov pentru câteva zile.
13. Poiana Brașov
Prima destinație de pe lista celor mai vizitate locuri din județ este Poiana Brașov. Cunoscută, mai ales pentru sporturile de iarnă, stațiunea se află la aproximativ 13 kilometri de orașul Brașov, dar și foarte aproape de alte destinații turistice, pe care le vei descoperi mai jos. În sezonul de iarnă, locurile de cazare sunt ocupate, în marea majoritate a timpului, într-un procentaj foarte mare de străini, veniți din toate colțurile lumii. Poiana Brașov rămâne o destinație ofertată chiar și pe timp de vară, când te poți bucura de aerul curat, de câteva clipe de liniște, dar mai ales de traseele montane.
14. Satul Prejmer
Dacă plănuiești să organizezi un concediu mai mare pentru întreaga familie, asigură-te că ești la curent cu perioada vacanțelor școlare. Cei mici nu trebuie să rateze ocazia de a vizita Satul Prejmer. Situat la 20 de kilometric distanță de orașul Brașov, acesta este cunoscut și ca satul cu 1000 de izvoare. Zidurile, înalte de 12 metri, adăpostesc cea mai impunătoare biserică fortificată din estul Europei, dar și multe alte moșteniri lăsate de sași, amintiri despre o frântură de istorie.
15. Satul Viscri
În topul destinațiilor turistice se află și Viscri – un sat care a devenit recunoscut în toată Europa în anul 1996, atunci când prințul Charles a cumpărat o casă acolo, fiind fascinat de frumusețile oferite de țara noastră. Cel mai important obiectiv turistic din zonă este o biserica fortificată săsească, monument inclus în patrimoniul mondial UNESCO. De altfel, dacă povestea prințului Charles te-a fascinat, trebuie să știi că poți vizita proprietatea acestuia.
16. Amfiteatrul Transilvania
Dacă ești activ pe rețelele de socializare, este aproape imposibil să nu fi văzut, în ultima perioadă, cel puțin o fotografie realizată la Amfiteatrul Transilvania – un loc care oferă o priveliște spectaculoasă asupra munților Bucegi și Masivului Piatra Craiului. Vorbim despre un întreg complex, în care poți regăsi numeroase spații de relaxare, un loc de joacă pentru copii, un restaurant cu preparate tradiționale, dar și locuri de cazare pentru cei care vor să se bucure mai mult timp de liniștea naturii. Amfiteatrul Transilvania se află la doar 8 km distanță de Moieciu de Jos.
17. Plaiul Foii
Dacă întreaga familie iubește să își petreacă timpul liber în mijlocul naturii, atunci trebuie să pui pe listă și Plaiul Foii. Zona este situată la Poalele Masivului Piatra Craiului și te pune față în față cu o priveliște spectaculoasă. De altfel, Plaiul Foii este și punctul de plecare pentru o serie de trasee montane, apreciate de turiștii de pretutindeni.
18. Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche
Brașovul ca turism este o gură de aer proaspăt pentru tot mai mulți străini dornici să descopere peisaje unice dar și locuri istorice. La 45 de kilometri distanță de acesta, se află Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche. Vorbim despre un lăcaș de cult săpat în piatră, despre care se crede că ar fi un templu pre-dacic, vechi de peste 6000 de ani. Pe lângă peisajele care te lasă fără suflare, este interesant să descoperi și legendele acestui loc încărcat de mister. De exemplu, unii oameni spun că acolo ar exista o serie de energii misterioase.
19. Cetatea Feldioara
Cetatea Feldioara este unul dintre puținele locuri turistice din Brașov despre care s-ar putea să nu fi auzit. Fiind una dintre cele mai vechi fortificații ale României, odată ce ajungi în acest loc, peisajul te va lăsa fără suflare și te va trimite cu gândul la vremurile de mult apuse. Cetatea se află în comuna cu același nume și a fost recondiționată în intervalul 2013 – 2017. Până atunci, zidurile acesteia adăposteau doar niște ruine.
20. Cetatea Rupea
Cetatea Rupea este un alt obiectiv pe care nu trebuie să-l ratezi în vacanță, fiind considerată una dintre bijuteriile Transilvaniei. Este foarte aproape de satul Viscri, chiar la jumătatea drumului dintre Brașov și Sighișoara. Așezată pe dealul Cohalmului, cetatea care, în trecut, servea drept centru meșteșugăresc, astăzi este o frântură de istorie, care îl aduce în prim-plan pe Mihai Viteazul.
21. Cetatea Râșnov
Cetatea Râșnov este un alt punct turistic de pe harta Transilvaniei, un monument istoric ce păstrează vie amintirea vremurilor din secolul XIV. De-a lungul timpului, aspectul cetății a trecut prin multe modificări, dar a păstrat multe elemente arhitecturale care amintesc despre perioada în care acestă fortificație a rezistat numeroaselor asedii. Un alt aspect interesant, mai ales pentru cinefili, este faptul că acolo s-au filmat “Dacii” și “Nemuritorii” – două dintre filmele emblemă ale lui Sergiu Nicolaescu.
E foarte posibil ca Cetatea Râșnov să se afle în plin proces de reabilitare, atunci când mergi în vacanță. Cu toate acestea, poți vizita grădina cetății.
22. Dino Parc Râșnov
Odată ajuns în Râșnov, este imposibil să nu îți dorești o plimbare prin fascinanta lume a dinozaurilor. Situat la câteva minute distanță de cetate, Dino Parc este cel mai mare parc de dinozauri din Sud-Estul Europei, reușind să încânte privirile oricărui vizitator, indiferent de vârstă. Ești curios să afli ce dimensiune aveau dinozaurii? La Dino Parc vei descoperi o mulțime de specii, reproduse și în mărime naturală. Pune în bagaj aparatul de fotografiat! O să vrei să surprinzi fiecare moment.
23. Rezervația Naturală Valea Zimbrilor
La 45 de minute de mers cu mașina din Brașov, poți vizita Rezervația Naturală Valea Zimbrilor – un loc îndrăgit mai ales de copiii dornici să vadă cerbi, zimbri și căprioare. Pentru că vorbim despre o zonă liniștită, un mediu prielnic pentru animale, în rezervație nu este permis accesul cu mașina și nici cu bicicleta. Pe de altă parte, o plimbare la pas, alături de întreaga familie, va fi mai mult decât potrivită pentru a vă reîncărca bateriile.
24. Cascada Urlătoarea
Există și cascade in apropiere de Brașov, iar una dintre acestea este Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului. Pentru a ajunge la destinație, va trebui să parcurgi un traseu ușor de 30 de minute. Cascada este formată din mai multe firicele de apă, care se întind pe o suprafața impresionantă de zeci de metri. În plus, dacă vrei să faci un scurt popas, la câțiva metri de cascadă se află o zonă cu băncuțe de lemn, dar și spații special amenajate pentru o zi de picnic în familie.
25. Lacul de smarald
Spuneam că Amfiteatrul Transilvania este un loc pe care îl întâlnim adesea pe rețelele de socializare. Același lucru îl putem spune și despre Lacul de smarald. Acesta s-a format după închiderea Carierei de bazalt Brazi, iar localnicii susțin că apa provine doar din topirea zăpezii, precipitații și izvoare de fund. Locația o găsești la aproximativ 69 de kilometri distanță de Brașov, în comuna Racoș.
26. Vulcanul Stins
Tot în Complexul Geologic Racoș poți vizita vulcanul stins. Peisajul roșiatic te fascinează de la prima vedere, mulți considerând-ul asemănător planetei Marte. Coloanele de bazalt au o înălțime de până a 20 de metri, oferind o priveliște spectaculoasă. Așa cum îi spune și numele, vulcanul este stins și nu reprezintă niciun pericol pentru vizitatori. Drept urmare, timp de doi ani, a fost platoul de filmare al serialului Django.
27. Prăpăstiile Zărneștiului
O oază de relaxare. Așa putem defini Prăpăstiile Zărneștiului – un canion îngust, cu peisaje impresionante și o liniște sublimă. Cu o lungime de aproximativ 4 kilometri, Prăpăstiile Zărneștiului să află în interiorul munților Piatra Craiului. De aici poți ajunge la Platoul Măgura, dar și la Cabana Curmătura.
28. Castelul Bran
Probabil cel mai cunoscut obiectiv turistic din România, Castelul Bran a devenit celebru în lumea întreaga datorită legendei lui Dracula. Situat în localitatea Bran, la doar 30 de kilometri distanță de Brașov, castelul Bran este cel mai apreciat castel de la noi din țară și merită văzut de fiecare dată. Nu ai cum să te saturi de atmosfera captivantă din interiorul acestuia, dar nici de numeroasele tarabe cu suveniruri, devenite atracția principala a sutelor de excursii organizate la noi în țară.
29. Rezervația de urși
Singura rezervație de urși din România se află la Zărnești, în județul Brașov. Aceasta și-a deschis porțile pentru publicul larg încă din 2008. Rezervația mai este cunoscută și ca “Sanctuarul de urși Libearty” și a fost creată în memoria unei ursoaice. Maya a trăit în captivitate, într-o cușcă, în curtea unui hotel din Bran. Interesant este și faptul că majoritatea urșilor de aici au fost salvați din situații similare.
30. Poiana narciselor din Dumbrava Vadului
Știai că în România se află cea mai mare rezervație de narcise din Europa? O găsești în Dumbrava Vadului, la 11 kilometri distanță de Șinca Veche și ar fi indicat să o vizitezi pe la jumătatea lunii Mai. Vei fi întâmpinat de milioane de narcise – un peisaj spectaculos, dar și îmbietor. În plus, în plin sezon se organizează și Festivalul Narciselor.
Așadar, Brașovul poate deveni următoarea ta destinație de vacanță, fiind un județ ofertant din punct de vedere istoric, cu numeroase atracții ce merită vizitate. Te întrebai cumva “ce să faci în Brașov”? Sperăm că ai găsit răspunsul în acest articol.