Zilele de 6 și 7 ianuarie, declarate sărbători legale

Zi libera » Zilele de 6 și 7 ianuarie, declarate sărbători legale

Românii ar putea avea liber în zilele de Bobotează și de Sfântul Ion, începând cu anul 2023, conform unui proiect de lege care a fost adoptat, tacit, de Senat. Numărul liberelor legale acordate anual salariaților români ar ajunge astfel la 17. Inițiatorii acestui proiect sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi de liderul grupului deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

În expunerea de motive, inițiatorii proiectului susțin că: “în mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă. Strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezului Domnului, Sfântul Proroc loan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an”.

Pentru ca proiectul de lege să își producă efectele, acesta trebuie votat și de Camera Deputaților, care este cameră decizională. Imediat ce modificarea va fi publicată în Monitorul oficial, vom introduce aceste zile în caledarul de zile libere pe 2023.

Data articol: 6 decembrie 2022