15 Obiective turistice in Predeal: Atractii si locuri de vizitat
Știai ca orașul Predeal este situat la cea mai mare altitudine de la noi din țară? Mai exact, acesta se află la limita dintre Muntenia și Transilvania, la o altitudine de 1.030–1.110 metri. Acum că ți-am stârnit curiozitatea, putem vorbi despre următoarea ta vacanță.
Predealul este una dintre cele mai frumoase destinații turistice de la noi din țară, fiind aproape imposibil să nu fi auzit măcar o dată despre celebra pârtie de schi Clăbucet. Pe de altă parte, acest orășel de munte poate fi o idee excelentă de vacanță chiar și în sezonul cald. În cele ce urmează, vei descoperi ce poți face în Predeal, dar și în împrejurimi. Verifică rapid calendarul zilelor libere în 2023 și vezi dacă poți programa o mică escapadă într-o locație care te va întâmpina cu aer curat și multe activități recreative.
1. Peștera de Gheață
Primul loc care merită descoperit este peștera de gheață, considerată a fi cea mai importantă cavitate din Masivul Piatra Mare. O găsești în apropierea muntelui Gâtul Chivei și trebuie să știi că accesul în interior se face printr-o porțiune ce separă două stânci. Vei fi întâmpinat de aerul rece, specific acestor locații, ceea ce înseamnă că trebuie să porți haine groase, indiferent de anotimp. Vei face o plimbare scurtă, dar fascinantă, peștera întinzându-se pe o suprafața totală de 50 de metri. Pune-o pe lista cu locuri de vizitat în Predeal. O să-ți placă!
2. Mânăstirea Predeal
Vizitează și Mănăstirea din Predeal, un lăcaș de cult construit încă din anul 1744. Mănăstirea de maici este localizată într-o zonă liniștită, înconjurată de frumusețea naturii. Dacă ajungi aici vara, peisajul va fi și mai frumos, datorită florilor de diferite culori. Găsești locația pe strada Mănăstirii. De altfel, dacă tot ajungi în zonă și vrei să te încarci cu energie pozitivă, poți trece pe lista cu obiective turistice din Predeal și Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena. O găsești chiar în inima orașului.
3. Cascada Tamina
Dacă iubești drumețiile, traseele spectaculoase, dar și peisajele care reușesc să-ți taie răsuflarea, atunci trebuie să vezi cascada Tamina din Predeal. Sigur că, în realitate, vorbim despre o înlănțuire de 5 cascade, aflate la o altitudine de 1100 de metri. Va fi o adevărată încântare să ajungi aici, dar mai ales să privești cursurile de apă ale cascadelor. La final, vei nota aceasta experiență ca fiind una dintre cele mai frumoase de până acum.
4. Canionul Șapte Scări
Accepți provocarea celor 7 scări? Desigur că accepți, doar ești un împătimit al traseelor montane și al experiențelor inedite. Dacă nu ai ajuns până acum la Canionul Șapte Scări, ar fi cazul să pui această destinație pe GPS. Nu o să regreți! Chiar dacă, pentru început, ți se va părea un traseu dificil, trebuie să știi că, în realitate, traversarea celor 7 scări nu este deloc dificilă dacă ești echipat corespunzător. Scările au înălțimi diferite, fiind poziționate chiar în fața cascadei, iar traseul este format inclusiv din poteci de munte și podețe concepute pentru a facilita accesul către fiecare scară.
5. Fun Park 3 Brazi
Pentru că ești aventuros din fire, ar trebui să pui pe lista cu activități în Predeal și o scurtă vizită la Fun Park 3 Brazi – un loc accesibil și prietenos cu toată familia, de la cei mai mici până la cei mai mari. Spuneam la începutul articolului că Predealul este un orășel potrivit pentru vacanță în orice sezon, la fel și Fun Park. Vei descoperi aici trasee pentru copii și adulți, tiroliană, dar și multe alte surprize pentru toți ai tăi. Ești gata de aventură?
6. Grupul statuar Apărătorii Predealului
Una dintre emblemele orașului Predeal se află pe strada Mihai Saulescu și este ridicat în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Grupul statuar Apărătorii Predealului a fost realizat de sculptorul Constantin Baraschi în anul 1995 și înfățișează 3 ostași: unul care stă aplecat în fața unei mitraliere, unul aplecat, fiind rănit și unul cu capul sus și privirea înainte. Povestea din spatele acestui grup statuar este una tristă, prezentând momentul atacării unui tren ajuns în gară.
7. Pârtii de schi in Predeal
Fie că ajungi în Predeal în vacanța de 1 decembrie sau în orice altă perioadă din sezonul de iarnă, trebuie să petreci cel puțin o zi pe pârtia Clăbucet. De altfel, stațiunea Predeal este cunoscută pentru sporturile de iarnă, mândrindu-se cu numeroase pârtii, cu diferite grade de dificultate:
- Dificultate medie: pârtia Cocoșul, pârtia Pârâul Rece, pârtia Cioplea, pârtia Polistoca;
- Dificultate scăzută: pârtia Clăbucet, pârtia Gârbova, pârtia Trei Brazi;
- Dificultate crescută: pârtia Subteleferic.
În plus, dacă nu ajungi aici pe timp de iarnă, trebuie să știi că o plimbare cu telescaunul sau cu telecabina din Predeal va fi o experiență de neuitat, indiferent de sezon.
8. Trasee montane din Predeal
Pune pe lista cu activități în Predeal și traseele montane de aici. Oricât de aventuros ai fi, nu o sa le poți străbate pe toate sau, cel puțin, nu dacă îți planifici o ședere scurtă în orașul de la poalele munților. Uite câteva trasee ofertante pentru întreaga familie:
- Predeal – Clăbucetul Taurului – Azuga: un traseu de dificultate medie, care poate fi parcurs în 3 – 4 ore;
- Predeal – Cabana Susai: un traseu ușor, pe care îl poți parcurge într-o plimbare de aproximativ 2 ore și 30 de minute;
- Predeal – Cabana Trei Brazi: un alt traseu ușor, care poate fi parcurs în 2 ore – 2 ore și 30 de minute;
- Predeal – Valea Leucii: un traseu ușor spre mediu, pe care îl poți parcurge în aproximativ 3 ore;
- Predeal – Timișul de Sus: un traseu pentru care va trebui să-ți planifici o călătorie îndelungată. Deși nivelul de dificultate este unul mediu, acesta poate fi străbătut în 5 ore.
9. Castelul Peleș
Sunt o mulțime de atracții turistice în Predeal, dar și în împrejurimi. Astfel, la doar 20 de kilometri distanță față de stațiunea Predeal se află Sinaia, o altă stațiune turistică bogată în atracții care așteaptă să fie descoperite. Nu ai vizitat până acum castelul Peleș? Atunci pune-l pe lista cu priorități pentru următoarea vacanța. Acestea este un punct de referință pentru micuțul orășel, fiind construit la dorința regelui Carol I. Castelul este format din 160 de încăperi care păstrează vie amintirea familiei regale din acele vremuri.
10. Castelul Pelișor
Tot în Sinaia – stațiunea aflată la doar o aruncătură de băț față de Predeal, vei descoperi și castelul Pelișor. Îl găsești tot pe domeniul regal, deci în apropierea Castelului Peleș. Acesta a fost construit la dorința regelui Craol I, fiind reședință pentru moștenitorii acestuia: regele Ferdinand și regina Maria. Deși are mai puține încăperi, Pelișorul te va cuceri.
11. Cetatea Râșnov
Tot în apropiere de Predeal și tot în județul Brașov, la aproximativ 25 de kilometri distanță, se află Cetatea Râșnov. Cel mai bine păstrat ansamblu fortificat din inima zona Transilvaniei, cetatea Râșnov adună anul o mulțime de turiști curioși să vadă cum arată bătrâna cetate. Fiind situată pe dealul Cetății, priveliștea de sus va fi una spectaculoasă. Ești curios să vezi cu ochii tăi?
12. Dino Park Râșnov
Dacă drumul te-a adus până în Râșnov, ar fi păcat să nu faci o scurtă oprire la Dino Park – un loc în care te vei simți copil preț de câteva ore bune. Știai că acest loc minunat din România a obținut titlul de cel mai mare parc dedicat dinozaurilor din Sud-Estul Europei? O plimbare lejeră pe străduțele special amenajate va fi o experiență inedită atât pentru prichindei, cât și pentru părinți.
13. Orașul Brașov
Dacă îți permite timpul, treci și prin Brașov – un oraș simbol pentru turismul de la noi. Sunt multe locuri de vizitat în Brașov, printre care: Strada Sforii, Biserica Neagra, prima școala românească, Bastionul Fierarilor, turnurile de apărare și muntele Tâmpa. Fiecare obiectiv turistic de aici îți poate aduce în față o mică bucățică de istorie și povești care te vor captiva. Toate sunt impresionante și merită să le acorzi suficient timp. Nu uita ca la finalul excursiei să urci pe Vârful Tâmpa – locul în care îți poți face o poză perfect instagramabilă. Vârful Tâmpa este locul care îți oferă o priveliște superbă asupra orașului. Trebuie să ajungi aici!
Apoi, deși se află la o distanța relative mai mare față de Predeal, chiar și Sibiul poate fi o destinație care să-ți completeze vacanța. Există numeroase locuri de vizitat în Sibiu, iar dacă nu ai timp de data aceasta, ar fi bine să-l treci pe lista de dorințe. Trebuie să-i descoperi poveștile impresionante!
14. Castelul Cantacuzino din Bușteni
Mult mai aproape de Predeal, la doar 15 minute distanță, se află stațiunea Bușteni. Aici, pe strada Zamora, vei regăsi Castelul Cantacuzino – o clădire care te va fascina de la prima vedere. Întreaga construcție a fost ridicată pe parcursul a 5 ani, fiind inaugurat în 1911. Pe lângă arhitectura remarcabilă, la momentul inaugurării beneficia de dotări moderne pentru acea perioadă.
15. Cheile Râșnoavei
Fie că ești pasionat de drumeții și activități sportive, fie că îți place să admiri spectacolul naturii, trebuie să ajungi și la Cheile Râșnoavei – un loc potrivit pentru întreaga familie. Această destinație te va întâmpina cu numeroase activități în aer liber, precum: echitație, drumeții, tiroliană, zbor cu motoparapanta etc.
Așadar, Predealul este o destinație îndrăgită de turiștii de toate vârstele. Verifică-ți programul și planifică o vacanță în orașul situat la cea mai mare altitudine din România.