Brașovul este un oraș cu o energie aparte, acel gen de destinație turistică ce te face să îți dorești să-i redescoperi frumusețea în fiecare an. Pentru că este un oraș de munte, localnicii găsesc mereu un motiv de sărbătoare. Tot timpul se întâmplă ceva aici sau în împrejurimi și e imposibil să nu-ți dorești să […]
Dacă nu ai ajuns până acum la Castelul Peleș, poate că a sosit momentul să planifici o vacanță pentru întreaga familie sau pentru toată gașca de prieteni. La capitolul destinații turistice, putem spune cu mândrie că România stă foarte bine, iar Sinaia este un orășel important pentru economia țării, aducând anual mii de călători, dornici […]
Poiana Brașov este o destinație îndrăgită mai ales de iubitorii sporturilor de iarnă. Pentru că dispune de 9 pârtii de schi, cu grade diferite de dificultate, stațiunea a devenit cunoscută de pasionații din întreaga lumea, fiind unul dintre cele mai importante centre turistice la nivel internațional. Există aici numeroase restaurante și cafenele cu o servire […]
Oricât de mult ți-ar plăcea să-ți îndeplinești zilnic toate task-urile din agendă, să te autodepășești și să fii tot timpul conectat cu perspectivele de carieră, trebuie să recunoști că o mică pauză de la cotidian sună chiar bine uneori. Azi, cabanele și pensiunile cu ciubăr sunt la mare căutare de cei care vor să se […]
Ce poate fi mai frumos decât o escapadă în doi, în mijlocul naturii, într-o cabană care să-ți ofere tot confortul de care ai nevoie? Dacă planifici o vacanța sau câteva zile de relaxare alături de persoana iubită, atunci ai ajuns în locul potrivit. Vei descoperi, în rândurile următoare, un top cu 15 cabane de 2 […]
Ți-ai propus să descoperi frumusețea României? Înseamnă că urmează să planifici o vacanță îndelungată pentru toată familia. Pentru că vrei să bifezi cât mai multe atracții turistice, este necesar să găsești o cazare care să-ți ofere toate facilitățile de care ai nevoie pentru a-ți reîncărca bateriile. În acest articol, vei descoperi 15 opțiuni pentru cazare […]
A sosit momentul pentru o vacanță? Înseamnă că îți dorești să vizitezi locuri frumoase, dar și să te relaxezi într-un cadru confortabil și plăcut. Ce spui despre o cazare cu piscină exterioară la munte, la mare sau oriunde în România? În acest articol vei descoperi 18 astfel de locații apreciate de turiști – hoteluri, pensiuni […]
Cazările cu ciubăr au devenit din ce în ce mai căutate de turiștii dornici să se relaxeze. Imaginează-ți cum ar fi să te bucuri de liniștea și frumusețea naturii, în timp ce te răsfeți cu apă caldă, chiar în mijlocul naturii, indiferent de sezon. Nu e doar un vis frumos, ci realitatea pe care o […]
Știai ca orașul Predeal este situat la cea mai mare altitudine de la noi din țară? Mai exact, acesta se află la limita dintre Muntenia și Transilvania, la o altitudine de 1.030–1.110 metri. Acum că ți-am stârnit curiozitatea, putem vorbi despre următoarea ta vacanță. Predealul este una dintre cele mai frumoase destinații turistice de la […]
O binemeritată vacanță! Ai visat la acest moment de câteva luni bune, iar acum trebuie doar să împachetezi și să creionezi planul de călătorie. Suceava este un oraș care te va întâmpina cu numeroase oportunități de relaxare, dar și cu o lecție impresionantă de istorie. De altfel, dacă tot ajungi în acest colt al țării, […]
Sinaia este una dintre cele mai frumoase stațiuni montane din România, o destinație încărcată de istorie, unde vei descoperi numeroase obiective turistice memorabile. Dacă nu ai ajuns până acum în locul în care i-a fost „acasă” Regelui Carol I, atunci ar trebui să pui Sinaia pe lista cu destinații de vacanță. Vorbim despre un orășel […]
România este o țară bogată în tradiții, legende și locuri pitorești, care amintesc de viața simplă și așezată pe care o trăiau strămoșii noștri. Sigur că fiecare zonă a țării are un farmec aparte, dar Maramureșul este locul care păstreze vie amintirea românului simplu. Vorbim despre un întreg județ, considerat a fi una dintre cele […]